Documentarul “Born To Be Our Children, Romanian Adoption Stories”, realizat de Alex King, a câștigat premiul Gold Remi la Festivalul Internațional de Film de la Houston, pentru cel mai bun film documentar. Filmul descrie viața pe care o trăiau copiii din orfelinate pe vremea dicatorului Nicolae Ceușescu și prezintă greutățile pe care părinți le întâmpinau pentru a adopta un copil, dar și viața pe care o duc acum aceștia în Statele Unite. Autorul documentarului este el însuși un fost orfan din România, adoptat de un cuplu american în urmă cu două decenii, când avea 6 ani. Acum are 20 de ani, locuiește în San Francisco Bay Area și este producător independent de filme documentare.
Documentarul lui Alex prezintă imagini cu orfelinatele din România anilor ’90, dar și interviuri cu familii americane care au adoptat copii din România și viața pe care acești copii o duc acum în SUA. “Sunt foarte încântat că am obținut premiul Gold Remi la Festivalul de la Houston. Iubesc filmul și cu toate că am avut parte de multe observații moralizatoare, eu am continuat să-mi urmăresc pasiunea în viață. Apoi am încercat să regizez și să editez. Vreau să aduc o schimbare acestei lumi, și asta se poate face prin film”, a declarat Alex King pentru site-ul PR.com.
sursa: akingproduction.com
”De ce România? Pentru că aici s-a întâlnit cea mai severă situație în care se pot afla copiii dintr-o țară. Dictatorul Nicolae Ceaușescu a vrut să crească populația țării de la 22 la 24 de milioane de locuitori. A interzis avortul, metodele de contracepție și le-a forțat pe femei să nască cinci copii. Cele care nu voiau sau nu puteau, erau obligate să plătească o taxă de infertilitate. Deoarece vremurile erau așa cum erau în vremea acelei dictaturi, femeile nu puteau să aibă griji de copii, dar trebuiau să îi nască. Statul a construit instituții pentru copii. Circa 130.000 de minori locuiau în aceste orfelinate. Condițiile în aceste instituții pot fi comparate cu acelea din lagărele de concentrare. Nu s-a mai auzit vreodată de asemenea condiții groaznice în care să se afle atât de mulți copii. Peste tot prin lume vedem tot felul de nedreptăți la adresa copiilor, în țările din lumea a treia ei mor de foame, dar în România lucrurile erau puțin diferite. Pare mai rău, deoarece chiar și în țările din lumea a treia copiii mureau în brațele părințilior iubitori, dar în România mureau singuri”, se spune în trailerul filmului.
Documentarul poate fi cumpărat pe DVD pentru numai 20$, iar cea mai mare parte a banilor strânși astfel vor ajunge la asociația caritabilă Close to you din România.












