Haideți să o ajutăm pe Andreea!

Andreea Popescu, fost redactor la ziarul Cancan, apoi PR la Organizaţia “Mai mult verde”, avea, până acum o lună, o viaţă normală. La cei 25 de ani ai săi, Andreea îşi terminase studiile, finalizate cu un master în Comunicare. Era o fată veselă, care avea o mare slăbiciune pentru animale şi se implica în mod constant în acţiuni de caritate. Avea de ani buni şi un iubit, cu care urma să se căsătorească, singurul lucru care o deranja era o durere surdă la genunchiul drept. Normalul avea să fie bulversat în luna august a acestui an, când, după un consult de specialitate, Andreea a fost diagnosticată cu tumoare malignă de os femural cu invazia muşchiului.

Durerile la genunchi au apărut în luna aprilie a acestui an, când Andreea a şi consultat un medic ortoped şi a făcut primul RMN (n.r. – examen de rezonanţă magnetică). Analizele nu au arătat mare lucru, iar medicul i-a recomandat acesteia gimnastică medicală, masaje şi şedinţe de fizioterapie. Nici acestea nu au dat însă un rezultat, stimulând tumoarea ascunsă. În august, durerile au urcat spre şold, iar tânăra jurnalistă a ajuns la Spitalul Foişor, unde, de această dată, a făcut un examen RMN mai amplu. Atunci i s-a descoperit o tumoare şi a fost diagnosticată cu osteosarcom condroblastic, în termeni populari: cancer osos. Deşi vestea a căzut ca un trăsnet, familia ei s-a mobilizat rapid, iar a doua zi Andreea a plecat la o clinică din Turcia, unde diagnosticul înfricoşător i-a fost reconfirmat. A urmat perioada dificilă de chimioterapie, şedinţe care ar fi trebuit să-i micşoreze tumoarea şi ale căror costuri s-au ridicat la 13.000 de euro. Acum, medicii doresc să o supună pe Andreea unei operaţii cu risc ridicat. Intervenţia chirurgicală, în urma căreia va fi extirpată tumoarea şi pacientei i se va pune o proteză de şold, a fost programată pentru 3 octombrie 2011. Costul acesteia se cifrează la 25.000 de euro, fără a pune la socoteală tratamentul post-operator sau cele 14 şedinţe obligatorii de chimioterapie pe care Andreea va trebui să le facă, preţul uneia fiind de 3.000 de euro.

Cei care doresc să o ajute pe Andreea o pot face donând bani în contul in RON RO18 BTRL 0460 1201 S652 62XX deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu


De asemenea, cei care vor să facă donații în EURO pot depune bani în contul RO21 RZBR 0000 0600 1118 9159 COD SWIFT: RZBRROBU deschis la Raiffeisen Bank pe numele Bogdan Fireţeanu



 


Spune-ti parerea

Obligatoriu

STATISTICI

COPYRIGHT

Jurnalistul.com © 1999-2011
Fondator: Andi Laslău

Responsabilitatea juridică asupra comentariilor aparţine strict autorilor. Conținutul de pe site poate fi reprodus doar cu citarea sursei și link activ.

PUBLICITATE

\ \ \ "; jQuery(document).ready(function($) { $('head').append(si_captcha_styles); }); //]]>

Switch to our mobile site

Autentificare -
-->