10TV se închide, “Nașul” trece pe internet

Radu Moraru (foto: Adevarul.ro)

“Nu am apucat să vorbesc cu cei de la RCS&RDS, însă pot să spun că 10TV este în moarte clinică”, a declarat astăzi Radu Moraru (foto) pentru revista Capital. Acesta a fost primul semnal oficial că postul de televiziune 10 TV, patronat de grupul RCS&RDS, urmează să se închidă. Informația a fost vehiculată de nenumărate ori în presă și pe bloguri, după ce postul a intrat de câteva luni în conservare, difuzând numai emisiuni redifuzate sau în reluare.

“Au dat oamenii afara, chiria sediului e neplatita, nu se mai intimpla nimic acolo. Iar eu nu reusesc sa-l gasesc pe marele miliardar Teszari la sediul lui din Budapesta, unde ma aflu acum. E acelasi om care a venit la mine acasa, a mincat mincare facuta de mama mea, si acum nu pot sa stau de vorba cu el”, a spus Radu Moraru pentru HotNews.ro.

Jurnalistul nu a reușit să își explice măsura luată de conducerea RCS&RDS, prin care angajații postului 10TV au fost concediați la începutul acestei săptămâni, atâta vreme cât compania face angajări pentru un noul canal de știri.

“Oamenii aceştia au fost aruncaţi în stradă ca nişte animale”

Sigla postului 10 TV (captură)

“Este o batjocură să dai oameni afară, când tu faci angajări pe salarii de 80-100 de milioane de lei (lei vechi – n.n.). Postul funcţionează din aprilie aşa cum îl ştiţi, cu filme din epoca de piatră. Patronatul tot spunea că din septembrie vom începe în forţă, că ‘pornim motoarele’, expresia asta devenise obsedantă, însă oamenii au fost anunţaţi, ieri, că vor fi disponibilizaţi. (…) Echipa ‘Naşul’ a încheiat cu 10 TV un contract pe cinci ani, pe care l-am respectat şi dorim să-l respectăm în continuare, aşa cum l-am respectat şi pe cel cu B1 TV, până la ultima virgulă, contract care a fost încheiat pe 10 ani. Oamenii care lucrează pentru ‘Naşul’ nu au fost angajaţi ai RCS&RDS, dar au fost daţi afară de la celelalte emisiuni cameramani, realizatori, producători”, a declarat Radu Moraru pentru ReporterVirtual.ro.

Zoltán Teszári (foto: stirile.blogspot.com)

“Nu ştiu pe cine vrea să se răzbune Zoltán Teszári, dacă vrea să se răzbune pe mine, OK, dar să nu se răzbune pe oameni, pentru că ei nu au nicio vină. Oamenii aceştia au fost aruncaţi în stradă ca nişte animale, vorbim de jurnalişti cu experienţă, nu doar cei din echipa ‘Naşul’, de ei eu am grijă, dar şi restul sunt redactori, editori, operatori, machieuri etc. extrem de talentaţi şi cu ani buni de meserie în spate”, a mai spus Moraru.
“Aici, in Budapesta, nu se poate purta asa cu angajatii. In Romania insa isi permite sa-i trateze ca pe sclavi, i-a dat afara, desi aveam un contract pe cinci ani. Iar 10 TV avea, dupa doar citeva saptamini de emisie, o audienta mai mare decit DigiSport 1 si 2, posturi in care a investit 150 de milioane de euro”, susține realizatorul emisiunii “Nașul”.

Realizatorul emisiunii “Nașul” promite că va lansa un blog, Nasul.Tv, unde va publica povestea închiderii postului și va relata relația cu conducerea companiei RCS&RDS. Reprezentantii RCS&RDS au refuzat să comenteze afirmațiile.

10 TV moare, se naște Digi News?

Emma Zeicescu și Cosmin Stan (foto: realitatea.net)

În vreme ce angajații 10 TV au fost puși pe liber, compania RCS&RDS continuă să facă angajări pentru un canal de știri, a cărui lansare este incertă. Printre cele mai recente achiziții se numără Emma Zeicescu și Cosmin Stan de la Realitatea TV, potrivit Adevarul.ro. Pentru cei care nu știu, Emma Zeicescu este soția lui Mihai Stegerean, directorul noii televiziuni. După ultimele informații publicate de bloguri, canalul de știri ar urma să emită de la începutul anului viitor sub numele “Digi News” sau “Digi Info”. Programul urmează să fie unul codat, recepționabil doar în rețeaua DigiTv cablu și satelit. Compania RCS&RDS păstrează sub tăcere, pentru moment, atât momentul lansării cât și numele noului post. Surse din breaslă susțin că racolările continuă, postul angajând până acum jurnaliști și personal tehnic din ProTV, Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV sau chiar 10 TV.

Postul 10 TV a fost lansat pe 10 decembrie 2010, după ce Radu Moraru și echipa emisiunii “Nașul” au părăsit televiziunea B1, post emisiunea a existat timp de zece ani.​ Canalul 10 TV a putut fi recepționat doar de abonații RCS&RDS, prin sistemul DTH Digi TV via satelit sau prin cablu. Emisia acestui post prin satelit a fost permanent codată. Ceilalți operatori de televiziune prin cablu care ar fi dorit să-l retransmită ar fi trebuit să-l achiziționeze la pachet cu DigiSport 1 și DigiSport 2, pentru prețuri cuprinse între 100 și 2.400 de euro.

 


Spune-ti parerea

Obligatoriu

STATISTICI

COPYRIGHT

Jurnalistul.com © 1999-2011
Fondator: Andi Laslău

Responsabilitatea juridică asupra comentariilor aparţine strict autorilor. Conținutul de pe site poate fi reprodus doar cu citarea sursei și link activ.

PUBLICITATE

\ \ \ "; jQuery(document).ready(function($) { $('head').append(si_captcha_styles); }); //]]>

Switch to our mobile site

Autentificare -
-->