Steve Jobs, vizionarul care ne-a adus lumea în palmă, a pierdut lupta cu cel mai aprig dusman, pe care nu l-a putut invinge cu armele sale tehnologice: cancerul. A murit în urmă cu puțin timp, în locuința sa, înconjurat de cei dragi. Avea 56 de ani. Vestea dispariției lui a fost dată publicității de Apple, compania pe care a fondat-o și a condus-o.
Steve Jobs, fostul director executiv de la Apple, a reușit să transforme pentru totdeauna relația oamenilor cu tehnologia. A făcut-o într-un mod pe care cu greu îl va mai putea repeta vreodată cineva. Un om carismatic – cu nelipsiții teniși, blugi albaștrii și cămașă neagră – care ne-a fost ghid și antemergător în această eră a tehnologiei. A revoluționat modul în care folosim calculatorul, în care ascultăm muzică, în care comunicăm… Ne-a simplificat viața și ne-a arătat cum tehnologia poate schimba lumea. Ne-a arătat că poți lupta cu moartea până în ultima clipă, iar această luptă ne poate transforma în oameni mai buni.
“Gândul că voi muri în curând este unealta cea mai importantă care mă ajută să iau deciziile mari în viaţă. Pentru că aproape totul, toate aşteptările exterioare, mândria, frica de a te face de ruşine sau teama de eşec- toate pălesc în faţa morţii, lăsând doar ceea ce este cu adevărat important. Să-ţi aminteşti că vei muri este cea mai bună modalitate pe care o ştiu să nu cazi în capcană şi să te gândeşti că ai ceva de pierdut. Eşti deja gol. Nu există niciun motiv ca să nu-ţi urmezi inima”
spunea Steve Jobs în 2005, într-un discurs adresat studenților Univesității Stanford.
Discursul lui Steve Jobs la Stanford (2005)
“Timpul vostru este limitat, așa că nu vi-l irosiți trăind viețile altora. Nu vă lăsați încătușați de dogme – asta înseamnă să trăiți cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsați zgomotul făcut de opiniile altora să vă reducă la tăcere vocea interioară. Și, mai important, aveți curajul să vă urmați inima și intuiția. Ele știu deja ce vreți să deveniți cu adevărat. Orice altceva este lipsit de importanță.”
spunea Steve Jobs în același discurs emoționant.
Tehnologia Apple mi-a schimbat modul de lucru și de viață. A fost un salt înainte, în viitor. Nu mi-aș mai putea imagina viața fără Mac-ul de pe birou, fară MacBook-ul din rucsac și fără iPhone-ul din buzunar. Sunt mai mult decât simple obiecte, sunt o parte a vieții mele de fiecare zi. Dovadă că și acest articol a fost scris pe un Mac.
Ca om, Steve Jobs mi-a câștigat respectul pe viață. Un adevărat mentor, din vorbele căruia am învățat multe și mai am multe de învățat. Dar poate cel mai important lucru care mi-a rămas în minte a fost imboldul de a-mi urma inima și intuiția, orice aș face. Și faptul că “singura modalitate de a face treabă bună este să iubeşti ceea ce faci”. Ar mai fi multe de spus… Dar, deocamdată, mai spun doar atât:
Mulțumesc, Steve!















